Festivalul LIKE CNDB 2017

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) îi aşteaptă pe iubitorii dansului şi artei contemporane la Festivalul LIKE CNDB, care va avea loc între 1 şi 26 martie 2017 şi va conține în premieră producții internaționale și evenimente prezentate în parteneriat cu teatre bucureștene precum ARCUB și Nottara, dar și spectacolele artiștilor sprijiniți de CNDB prin Selecția de proiecte 2016.

În cadrul ediţiei din 2017, Festivalul LIKE CNDB – Schimbăm idei  propune cea mai bogată selecţie de până acum, cu 17 spectacole, printre care şi cele găzduite de instituţiile partenere, discuţii cu publicul, lecture-uri, proiecţiile unor filme din Festivalul Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania, un workshop şi un performance one on one.
Avem o bogăție de evenimente, perspective și forme de expresie în festivalul Like CNDB 2017, Schimbăm idei. Această diversitate pe care o propunem nu este doar benefică dialogului, ci are și un corespondent în diversitatea de gusturi a publicului. Festivalul este primul eveniment de anvergură în anul dedicat, la CNDB, publicului. Așteptăm, deci, un public curios, cu gândire critică și suntem interesați și de ceea ce gândești după ce ieși de la spectacol, spune Vava Ştefănescu, managerul CNDB.
Evenimentele din cadrul Festivalului LIKE CNDB 2017 vor avea loc la Sala Stere Popescu din Bulevardul Mărăşteşti 80-82, la ARCUB (Str. Lipscani 84-90) şi la Teatrul Nottara (Bulevardul Magheru 20). În spiritul sloganului Schimbăm idei şi al întâlnirii dintre public şi scenă, toate spectacolele din LIKE CNDB vor fi urmate de discuţii cu publicul, cu teme şi moderatori propuşi de artiştii din festival. Lente Cafe va completa serile cu gustări și băuturi.
De asemenea, CNDB va anunța în cel mai scurt timp detalii despre relansarea concursului de scrieri #văzutlaCNDB.
Pentru promovarea dansului contemporan în rândul generațiilor Y și Z, elevii/studenții următoarelor instituţii de învăţământ vor avea acces gratuit la evenimentele din cadrul Festivalului LIKE CNDB:
1-5 martie Liceul Gh. Lazăr și Facultatea de Litere
6-12 martie Liceul Anna de Noailles și Facultatea de Limbi Străine
13-19 martie Liceul George Coșbuc și Universitatea Nationala de Arte din București
20-26 martie Școala Centrală și Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
Iată programul festivalului:
1 martie, ora 19.30: „The Great Scheme of Things”, de/cu Fierbinţeanu
2 martie, ora 19.30: „Babel”, de Arcadie Rusu
3 martie, ora 19.30: „Duet în trecere”, de/cu Mihaela Dancs şi Andreea David
4 martie, ora 19.30: „Un minut de dans sau UF!!!”, de Gigi Căciuleanu
5 martie, ora 19.30: „Your Mother at My Door”, de Timothy and the things, o producţie SIN Arts Centre – Ungaria
6 martie, ora 18.30: Dezbatere publică – „Sala Omnia”
8 martie, ora 19.30: „2 femei contemporane”, de Ioana Marchidan
9 martie, ora 19.30: „Self no. 10”, de/cu Elena Copuzeanu
10 martie, ora 19.30: „lonely lonely”, de/cu Tiina Soot (Estonia) şi Dorothea Zeyringer (Austria)
11 martie, ora 19.30: „By the way”, o producţie Márta Ladjánszki/L1 Association – Ungaria
12 martie, ora 19.30: „Nud de femeie brunetă”, de/cu Andreea David
13 martie, ora 19.30: Discuţie publică – Simona Deaconescu şi Farid Fairuz îşi prezintă noile producţii de la CNDB
14 martie, ora 19.00: Workshop cu Linda Kapetanea, fondatoarea companiei de dans RootlessRoot (Grecia)
15 martie, ora 19.30: Proiecţie de film în cadrul Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania – „My Talk with Florence” (Austria, 2015)
Recomandare în cadrul LIKE CNDB – 15 martie, ora 19.00: „Europium”, de RootlessRoot (Grecia), la Teatrul Odeon
16 martie, ora 19.30: „Coliziuni”, o producţie a Teatrului Szigligeti din Oradea
17 martie, ora 19.30: „Latent show”, de/cu Andreea David şi Cristian Nanculescu
18 martie, ora 17.00: Discuţie publică – Silvia Ghiaţă, realizatoarea emisiunii „Lumea dansului” (TVR)
18 martie, ora 19.30: „37 Minutes of Make Believe”, de/cu Andreea Novac
19 martie, ora 12.00: Proiecţie de film în cadrul Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania – „The Chechen Family” (Argentina, 2015)
19 martie, ora 19.30: „Bucureşti. Instalaţie umană”, de Radu Nica (regizor) şi Florin Fieroiu (coregraf) – la ARCUB
20 martie, ora 19.00: „Laborator de practici comune”, facilitat de Andreea David, Andreea Novac, Nicoleta Enache, Cristian Nanculescu și Renate Dinu
22 martie, ora 19.00: „Alcool”, de Mihai Măniuţiu (regizor) şi Vava Ştefănescu (coregraf) – la Teatrul Nottara
23 martie, ora 19.30: „teren de dans/ one to all” şi 24, 25, 26 martie, orele 15.00, 15.50, 16.40, 17.10 şi 18.00: „teren de dans/one to one”, de/cu Mihaela Dancs
24 martie, ora 19.30: „Poetic – playful – provocative: The experimental dances of the Berlin surrealist cabaret Die Badewanne”, o prezentare susținută de Agnes Kern (Germania)
25 martie, ora 19.30: „I Am just About”, de Andreea David
26 martie, ora 19.30: „Istoria Cântată a Dansului Românesc”, de Paul Dunca şi Eduard Gabia
26 martie, ora 21.00: Petrecere de final de festival – Concerte Kepler not Kopernikus şi FLUID
Categorii de bilete
Blue: spectacole produse de teatrele partenere din București
Preț întreg 50 lei/ preț redus pentru studenți, pensionari 25 lei
Yellow: spectacole naționale și internaționale
Preț întreg 40 lei/ preț redus pentru studenți, pensionari 20 lei
Red: producțiile și coproducțiile CNDB 2016
Preț întreg 30 lei/ preț redus pentru studenți, pensionari 15 lei
Abonamente
Mauve– un spectacol din categoria Blue + un spectacol din categoria Red
Preț întreg 70 lei/ preț redus pentru studenți, pensionari 35 lei
Orange- un spectacol din categoria Yellow + un spectacol din categoria Red
Preț întreg 60 lei/ preț redus pentru studenți, pensionari: 30 lei
White – câte un spectacol din fiecare categorie
Preț întreg 100 lei/ preț redus pentru studenți, pensionari: 60 lei
Pentru elevii de la liceele invitate, accesul este gratuit, dacă spectacolul nu are limită de vârstă.
Accesul la workshop-ul susţinut de artiştii din compania Rootless Root (Grecia) se face pe bază de înscriere la adresa de email ana.papadima@cndb.ro (maxim 15 participanți) și costă 35 de lei.
Intrarea la proiecţiile de film din cadrul Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania costă 10 lei bilet întreg/ 7 lei bilet redus. Biletele se achiziționează online pe www.eventbook.ro
Intrarea la evenimentele conexe (discuții cu publicul, prezentări etc) și laLaboratorul de practici comune” este gratuită.
Biletele şi abonamentele se pot achiziţiona online pe www.kompostor.ro, sau de la sală înainte de începerea fiecărui spectacol, pentru reprezentațiile de la Sala Stere Popescu.
Pentru spectacolele de la Teatrul Nottara, ARCUB și Teatrul Odeon biletele se vor achiziționa de la casele de bilete respective.
www.cndb.ro
Parteneri: Teatrul Nottara, ARCUB, Fundația Culturală Greacă, Festivalul Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania
Cu sprijinul: Lente Café, Hotel Duke, Anchor Travel, Green Sound
Parteneri media: AGERPRES, RFI România, Radio România Cultural, Liternet, Observatorul Cultural, Scena.ro, Dilema Veche, Revista Arta, Revista Arte și Meserii, Revista CARIERE, Revista Atelierul, Veioza Arte, Feeder.ro, Șapte Seri, Orașulm.eu, Onlinegallery, Zelist, B-Critic, Bucharest City App, Graphic Front, Umblat.ro, TANĂNANA